Legendele Dacilor

Legendele Dacilor
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Mituri despre daci: cele mai faimoase legende despre stramosii nostri

Miturile despre geto-daci sunt numeroase. Cele mai cunoscute se refera la: modul in care dacii au renuntat la viticultura, expresia prin care erau caracterizati ca fiind „cei mai viteji si mai drepti dintre traci, jertfele aduse lui Zamolxis, teama de cer, faptul ca plangeau la nasteri si petreceau la inmormantari, steagul misterios al dacilor, lupul dacic, comoara lui decebal, scrierile si limba dacilor si viclenia regelui Decebal.

Legendele Dacilor – cum au renuntat la vita de vie

In vremea regelui Burebista, marele preot Deceneu a cerut dacilor sa isi distruga viile, afirma istoricul Strabon. „Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dadeau, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin”, arata Strabon, despre Deceneu. „Cu optzeci de ani inainte de Hristos, porunci profetul Deceneu, sfetnicul marelui rege Boerebiste, sa se starpeasca viile pentru ca nu cumva ispita bauturii sa sminteasca firea cea buna a poporului si sa-l abata din vrednicia lui. Si dacii se plecara poruncii, caci pe cat erau de aprigi si de cumpliti in razboaie, pe atata de blanzi si de supusi regelui si profetului lor. Numai asa se intelege cum au ajuns ei, pe vremea aceea de vifor si de intunecate framantari de neamuri, la o stapanire asa de intinsa si la o putere asa de temuta”, scria Alexandru Vlahuta.

Legendele Dacilor – „cei mai viteji si mai drepti dintre traci”

legendele-dacilor-mituri-romania-rurala-legende-traditii-si-istorie-3Intr-una dintre cele mai vechi mentiuni documentare, getii au fost numiti “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”. Afirmatia a apartinut istoricului elen Herodot si a fost facuta in urma cu 2.500 de ani, in “Istorii”, in care autorul antic prezenta campania militara condusa de regele Darius, al Persiei, impotriva scitilor. Armatele persane au ajuns si pe actualul teritoriu al tarii, iar Herodot facea referire la insusirile getilor in urmatorul context: “Inainte de a ajunge la Istru, Darius ii supune mai intai pe getii care se cred nemuritori, caci tracii care au in stapanirea lor Salmydessos si care locuiesc la miazanoapte de Apollonia si de orasul Mesambria-numiti skyrmiazi si nipsei – i s-au inchinat lui Darius fara nici un fel de impotrivire. Getii insa, care luasera hotararea nesabuita, au fost robiti pe data, macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci”, informa Herodot, potrivit autorilor volumului “Izvoare privind istoria Romaniei” (Bucuresti, 1964).

Legendele Dacilor – sacrificiile umane

Un alt mit despre getii (dacii) care au locuit in actualul teritoriu al Romaniei este mentionat pentru prima data de Herodot si se refera la sacrificiile umane pe care acestia le-ar fi adus zeitatilor. Istoricul din Halicarnas afirma, din cele auzite despre geti de la comerciantii din orasele de pe tarmul Marii Negre, ca ritualurile sangeroase, aveau loc o data la cinci ani, pentru a mentine legatura oamenilor cu divinitatea Zamolxis. “Trimiterea solului se face astfel: cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca in sus peste varfurile sulitelor. Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai e in viata”, relata Herodot, in Istorii, potrivit volumului “Izvoare privind istoria Romaniei” (Bucuresti, 1964).

Legendele Dacilor – teama de cer

O legenda spune ca singurul lucru de care se temeau stramosii nostri era sa nu cada cerul pe ei. Mitul a ajuns foarte cunoscut si datorita scriitorului Alexandru Vlahuta, care afirma urmatoarele: „nici mania cerului nu domina trufia lor, ci cand tuna si fulgera, ei, incalecand pe cai, faceau galagie mare si, furiosi, trageau cu sagetile-n nori. Solii lor, care cantau din chitara inainte de a-si spune solia, intrebati de Alexandru cel Mare daca se tem de el, i-au raspuns cu mandrie: Getii nu se tem decat de cer, sa nu cada pe ei”. Scrierile antice care au inspirat acest mit i-au apartinut lui Arian si se refera, de fapt, la celtii care s-au infatisat lui Alexandru cel Mare, dupa ce armata acestuia a cucerit mai multe cetati ale getilor, de pe malurile Dunarii. „Pe celti ii intreba de ce lucru omenesc se tem ei mai mult, in nadejdea ca – deoarece marea sa faima va fi ajuns pana la ei si inca si mai departe – au sa raspunda ca se tem de el mai mult decit de toti. Dar raspunsul celtilor ii spulbera nadejdile, intr-adevar, cum locuiau departe de Alexandru – iar in tinuturile ocupate de ei se putea cu greu patrunde – vazandu-l pe Alexandru ca porneste spre alte locuri, ii spusera ca se tem ca nu cumva vreodata sa cada cerul pe dansii. Alexandru le dadu numele de prieteni, ii facu aliati si ii trimise acasa, dupa ce adauga doar atit: ca celtii sint niste flecari”, se arata in volumul “Izvoare privind istoria Romaniei” (Bucuresti, 1964). Totusi, despre geti, Herodot afirma urmatoarele: „Cand tuna si fulgera, tracii despre care este vorba trag cu sagetile in sus, spre cer, si isi ameninta zeul, caci ei nu recunosc vreun altul afara de al lor”.

Legendele Dacilor – plangeau la nasteri si petreceau la inmormantari

Cei din triburile tracice aveau un dispret pentru viata si erau gata oricand sa se jertfeasca, scriau autorii antici. Ion Horatiu Crisan prezenta in volumul “Spiritualitatea geto-dacilor”, publicat in 1986, o relatare a istoricului Herodot, despre comportamentul emotional al stramosilor fata de viata si moarte. “Vorbind despre trausi, traci care locuiau in Muntii Rodope, ne spune ca: rudele stau in jurul nou-nascutului si plang nenorocirile ce va trebui sa le indure acesta, o data ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferintele omenesti. Cand moare cineva, trausii il ingroapa glumind si bucurandu-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapa omul si arata cat este el de fericit in toate privintele”, informa autorul Ion Horatiu Crisan. Se plangea la nasterea unui copil, iar moartea unui om era petrecuta cu bucurie. Unii autori afirmau ca, dovada pentru modul in care dacii se raportau la moarte este si faptul ca femeile geto-dace voiau sa fie ucise deasupra cadavrelor sotilor lor si sa fie inmormantate impreuna acestia, potrivit cercetatorului Ion Horatiu Crisan.

Legendele Dacilor – comoara lui Decebal

Potrivit legendelor, Decebal si-ar fi ascuns comoara intr-un loc tainic, sub albia Sargetiei. „Decebal abatuse raul cu ajutorul unor prizonieri si sapase acolo o groapa. Pusese in ea o multime de argint si de aur, precum si alte lucruri foarte pretioase, asezase peste ele pietre si ingramadise pamant, iar dupa aceea aduse raul din nou in albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese in siguranta, in niste pesteri, vestminte si alte lucruri la fel. Dupa ce facu toate acestea, ii macelari, ca sa nu dea nimic pe fata”, relata Dio Cassius. Autorul „Istoriei Romanilor” mai scria ca romanii au descoperit o parte din comori, dupa ce Biciclis, un get care ar fi stiut locul ascunzatorilor, a fost luat prizonier si ar fi dat in vileag povestea. Comorile au ajuns in Roma, o data cu alte prazi care au totalizat peste 160 de tone de aur si 300 de tone de argint.

Legendele Dacilor – transformarea in lupi

Luptatorii daci se avantau in lupta fara teama de moarte. Unii istorici afirmau ca isi spuneau „lupi” si faceau parte dintr-o fratie a razboinicilor care venera acest animal. Potrivit unor legende, ritualic se transformau in lupi.  ”Esentialul initierii militare consta in transformarea rituala a tanarului razboinic in fiara. Nu era vorba numai de bravura, de forta fizica sau de putere de a indura, ci de o experienta magico-religioasa care modifica felul de a fi al tanarului razboinic. Acesta trebuia sa-si transmute umanitatea printr-un acces de furie agresiva si terifianta, care il asimila carnasierelor turbate”, preciza Mircea Eliade, in lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”. Nu se stie ce contineau si cum se desfasurau acele ritualuri magico-religioase de transformare a tinerilor razboinici, insa mai multi istoricii au ajuns la concluzia ca lupul era un animal sacru al dacilor, venerat uneori de popor

Legendele Dacilor – steagul ciudat de lupta al dacilor

Cu o simbolistica puternica, stindardul de lupta al dacilor, era infatisat sub forma unui cap de lup care pare sa se repeada asupra prazii si un corp de balaur, ce se infoaie in bataia vantului. Istoricii sustin ca in valtoarea luptelor flamura confectionata din material textil si din bronz sau argint isca un zgomot asemanator ureltului lupilor, menit sa-i infioare pe dusmani. Lupul era unul dintre animalele sacre ale stramosilor nostri, fiind cel mai des intalnit animal in reprezentarile culturale ale acestora. Prezenta corpului de sarpe de pe stindardul dacilor a fost asociata cu zmeul, personajul mitologic care strabate vazduhul, stapanind furtunile si salvandu-i de la pieire pe oameni. Sarpele avea si un rol protector

Legendele Dacilor – ce limba vorbeau si cum scriau

legendele-dacilor-mituri-romania-rurala-legende-traditii-si-istorie-2Unul dintre cele mai controversate mituri despre daci priveste modul in care se raportau la scris. Dacii aveau propriul sistem de scriere, sustineau istorici ca Hadrian Daicoviciu si Constantin Daicoviciu, neaccesibil insa doar elitelor. Inscriptia DECEBALVS PER SCORILO, de pe un vas de cult descoperit in Sarmizegetusa Regia, este interpretata ca fiind redactata in limba dacilor, cu litere latine, afirma Hadrian Daicoviciu. „In latineste sau macar cu litere latinesti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciuperca. Tot asa va fi scrisa si epistola lui Decebal catre Domitian, semn ca la cancelaria regeasca de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscuta si folosita. Asadar, dacii cunosteau scrierea. Fireste, ea n-a devenit niciodata accesibila tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, in volumul Dacii (1965). Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite in limba romana provin din fondul geto-dacic, desi urmele certe ale limbii folosite in vremea stramosilor nostri nu s-au pastrat ori sunt contestate. Printre ele se numara: aghiuta, aidoma, baliga, balta, bara, Barba-cot, barza, basca, balaur, beregata, branza, brau, caciula, capusa, cioara, cioban, ciomag, descurca, doina, groapa, iele, lesina, mos, mot, rata, viezure, zimbru.

Legendele Dacilor – cum i-a inselat Decebal pe romani

legendele-dacilor-mituri-romania-rurala-legende-traditii-si-istorieUnul dintre cele mai importante personaje din istoria dacilor a fost Decebal, considerat de istoricul latin Cassius Dio, ca fiind „priceput in ale razboaielor si iscusit la fapta, stiind cand sa navaleasca si cand sa se retraga la timp, mester in a intinde curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere”, relata Dio Cassius. O marturie a iscusintei regelui dac in razboi a venit in urma infrangerii din anul 88, de la Tapae, unde dacii au incercat sa tina piept invaziei legiunilor romane conduse de generalui Tettius Iulianus. Romanii i-au invins pe daci, insa au suferit pierderi insemnate. Armata lui Decebal s-a retras in munti, din calea romanilor, care au renuntat sa o urmareasca si sa o zdrobeasca. O legenda spune ca una dintre capcanele intinse de regele Decebal romanilor a fost cea a curatarii trunchiurilor de copaci dintr-o padure, pe care le-au impodobit cu arme si armuri, astfel incat legionarii au crezut ca au in fata o mare armata si au evitat inaintarea spre Sarmizegetusa. O alta istorisire despre batalia de la Tapae il prezinta pe dacul Vezinas, cel care a scapat de captivitate prefacandu-se mort, pe campul de lupta, si fugind apoi noaptea la adapost.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
Din aceeasi categorie