Gradina Cismigiu

Gradina Cismigiu
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Gradina Cismigiu – De la o baltoaca nemarginita si putrezita, la cel mai vechi parc din Capitala

Gradina Cismigiu reprezinta una dintre atracţiile turistice principale ale Bucurestilor si, totodata, un loc de refugiu si de relaxare pentru bucuresteni. Istoria acestei gradini se intinde pe parcursul a mai bine de un veac si jumatate, primele masuri de amenajare a zonei cuprinse intre strada Stirbei Voda si Bulevardul Regina Elisabeta fiind iniţiate de catre domnitorul Alexandru Ipsilanti. In anul 1799, acesta comanda construirea a doua cismele, una dintre ele fiind construita in nordul actualei gradini. Numele de ”cismigiu” provine, astfel, de la funcţia de ”Mare Cismigiu”, reprezentAnd cel insarcinat de Domn cu supravegherea curgerii si scurgerii apelor.

Cu ocazia razboiului ruso-turc inceput in anul 1828 si a ocupaţiei militare rusesti, generalul Pavel Kiseleff ridica problema infiinţarii unor parcuri de plimbare si de petrecere a timpului liber pentru publicul general. Astfel, din anul 1830 generalul comanda secarea mlastinii, considerata ”o baltoaca nemarginita ale carei ape incalzite neincetat de razele soarelui si putrezite de lipsa mijloacelor de scurgere si prefacere, nu serveau la nimic” care se afla pe locul actualei Gradini. Insarcinat cu aceasta sarcina, baronul Borosczy va incepe secarea mlastinii prin inalţarea generala a terenului cu 1,5 – 2 metri, baterea de piloni, amenajarea scurgerii prin construirea unui canal subteran si construirea a doua stavilare.

Primele planuri de amenajare

Prima schiţa a Cismigiului a fost intocmita in anul 1842 de catre inginerul K. RAmniceanu. In anul 1844 a fost infiinţata o Comisie care stabilea asanarea balţii si reglementa situaţia juridica a zonei (inclusiv despagubirea proprietarilor de gradini din zona). Perimetrul balţii va fi luat in proprietate de catre Sfatul Orasenesc, care ”va avea intotdeauna ingrijire ca ca se afle slobod despre orice calcare sau cotropire din partea imprejuraţilor vecini”. In timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost insarcinat cu amenajarea balţii arhitectul peisagist vienez Carl Wilhelm Meyer. PAna la mijlocul secolului al XIX-lea, Meyer transformaseCismigiul intr-un loc de agrement de tip occidental: se amenajeaza un lac cu maluri bine consolidate pe care vor circula barci, sunt construite cinci poduri boltite pentru a permite circulaţia barcilor, se amenajeaza o insula dotata cu un restaurant, cu statui, banci, grote.

De asemenea, arhitectul vienez impadureste zona folosind un  numar de 30.000 de arbori si arbusti adusi din judeţele Ilfov, Prahova, DAmboviţa, Gorj, Brasov. Mai mult, sunt aduse specii de plante exotice, precum magnolii, meri decorativi cu floarea rosie, frasini pletosi, ciresi japonezi, arbori Pavlonia. Au fost amenajate trei alei paralele, de dimensiuni diferite si cu mai multe intrari. In ceea ce priveste amenajarea lacului, pentru schimbarea apei a fost amplasat in mijlocul acestuia un ţAsnitor de apa acţionat de o moara cu aburi; inaugurarea acestuia a avut loc in anul 1860. Un al doilea aruncator de apa a fost inaugurat in anul 1867 de catre Serviciul FAntAnilor. Primul bufet din Gradina Cismigiu apare in anul 1851, vizitatorii puteau cumpara de aici dulciuri si alte produse de cofetarie.

Reglementari pentru asigurarea protecsiei si intreţinerii Gradinii

In ceea ce priveste paza si intreţinerea Gradinii, acestea intrau sub atribuţia Ministerului de Interne (Departamentului din Launtru). Primul regulament de ordine al Gradinii Cismigiu este publicat in anul 1852 si prevedea pedepse contravenţionale pentru infracţiuni precum distrugerea arborilor si a plantelor, tulburarea linistii publice, deteriorarea bancilor, mersul pe bicicleta sau dormitul pe banci. Arhitectul vienez moare in anul 1852, iar Gradina trece, din anul 1866, sub Serviciul Gradinilor Publice, acesta fiind la rAndul sau transferat din subordinea Ministerului Lucrarilor Publice in cea a Ministerului Agriculturii, Industriilor, Comerţului si Domeniilor in anul 1882. In anul 1870 la conducerea Serviciului Gradinilor este numit Wilhelm Knechtel, a carui activitate a gravitat in jurul lucrarilor de igienizare a lacului. Knechtel adreseaza o cerere Primariei capitalei, in anul 1883, pentru a despotmoli canalul pe partea din josul Gradinii pAna la DAmboviţa. Se urmareau doua obiective: reinnoirea apelor din lac si asigurarea unei scurgeri constante; curaţarea namolului de pe fundul lacului. In paralel  cu aceste lucrari, s-s demarat proiectul pentru construcţia unui pod din lemn peste canalul balţii.

Iluminarea Gradinii Cismigiu

In ceea ce priveste construcţiile din aria Gradinii Cismigiu, se remarca faptul ca, primul chiosc de ziare de lAnga Cismigiu apare in anii 1870, pentru care se platea o chirie de 1410 lei pe o perioada de 4 ani. Iluminarea Gradinii era asigurata, iniţial, prin intermediul candelelor de untdelemn, asezate pe marginea lacului. Apoi, de-a lungul anilor 1860, s-au montat felinare cu lampa (iniţial in numar de 40, pentru ca numarul lor sa creasca la 60 in 1880). In anul 1890 se propune pentru prima oara iluminarea Gradinii Cismigiu folosindu-se energia electrica. Au fost propuse mai multe variante, printre care: stAlpi de fonta fabricaţi in Germania, lampi mari cu arc voltaic, instalaţii aeriene sau stAlpi de lemn cu fire aeriene. Aceasta ultima varianta a fost si cea preferata, stAlpii avAnd o inalţime de sapte metri. In alta ordine de idei, prima amenajare a unui patinoar a avut loc in decembrie 1882, distracţia bucurestenilor fiind acompaniata de acordurile muzicii militare.

Elemente decorative

Printre elementele decorative care pot fi admirate in Gradina Cismigiu, merita amintit asa-numitul ”Izvor Sissi”, care infaţiseaza o tAnara femeie ce ţine cu ambele braţe un vas. Statuia se sprijina pe un piedestal scund, iar un jgheab de ciment printre firul de apa ce se scurge din vas. FAntAna afiseaza o inscripţie induiosatoare: ea a fost construita de catre o mama in amintirea fiicei sale, Sissi Stefanidi, decedata la vArsta de 21 de ani.  Monumentul este cioplit in piatra de Baschicoi, fiind dezvaluit in anul 1927. In statuarul Gradinii Cismigiu, exista doua monumente inchinate unor bucurestence celebre in prima jumatate a secolului trecut: Elena Pherekyde (1851 – 1919) si Smaranda Gheorghiu (1859 – 1944). Provenind dintr-o familiei renumita si instarita, Elena Pherekyde a fost o ocrotitoare a mamelor si a copiilor. Smaranda Gheorghiu (cunoscuta in epoca drept ”Maica Smaranda”) a militat pentru reformarea sistemului de invaţamAnt romAnesc, fiind autoare de manuale scolare si de literatura pentru copii. Ambele statui sunt impodobite cu imagini de copii. La picioarele Maicii Smaranda, intr-un basorelief de bronz, se afla un baiat si o fata care citesc dintr-o carte. Soclul statuii Elenei Pherekyde conţine trei figuri de piatra: mama si copilul care privesc spre binefacatoarea lor. Portretul Elenei a fost cioplit in marmura de catre sculptorul Oscar Spaethe, iar cel al Maicii Smaranda de catre Mihai Onofrei.

Statuia lui Gheorghe Panu (1848 – 1910) a fost inalţata de catre colectivul ziarului ”Adevarul”, in amintirea marelui ziarist si om politic. Pe Alee Romanţelor (in latura de nord a Gradinii) se afla bustul poetului militar Theodor Serbanescu (1837 – 1901). Portretul ii infaţiseaza decoraţiile primite de-a lungul vieţii: Ordinul Steaua RomAniei in grad de Cavaler, medalia Virtutea Militara de aur, Ordinul SfAntul Stanislas. Decoraţiile au fost obţinute in urma participarii lui Theodor Serbanescu in Razboiul de Independenţa, ca ofiţer de stat – major la Marele Cartier General al Armatei RomAne. Bustul a fost realizat de catre sculptorul Filip Marin, cel care a realizat si bustul poetului Traian Demetrescu, aflat pe aceeasi alee. In apropierea statuii lui Gheorghe Panu se afla Monumentul Soldaţilor Francezi, realizat de catre sculptorul Ion Jalea, in anul 1920. Monumentul poarta pe soclu o inscripţie bilingva, cea din limba romAna fiind urmatoarea: ”Ostasilor Franţei cazuţi pe cAmpul de onoare al pamAntului romAnesc in timpul Marelui Razboi 1916 – 1919”. Este o compoziţie lapidara, cu doua personaje: soldatul tAnar cazut la datorie, ţinut in braţe de catre o figura alegorica feminina, care il saruta pe frunte pe cel sacrificat.

Printre monumentele ce pot fi intAlnite in Gradina Cismigiu se numara si bustul care il reprezinta pe dramaturgul Victor Eftimiu (1889 – 1973). Bustul este semnat de sculptorul Dimitrie Paciurea, fiind realizat in anul 1929, la comanda scriitorului. In partea vestica a Gradinii se afla asa – numita Rotonda a Scriitorilor (numita si Rondul Roman sau Rondul Scriitorilor). Rotonda Scriitorilor este o creaţie relativ recenta, ea datAnd din anul 1943. Este o suprafaţa rotunda, cu raza de aproximativ 30 de metri; in mijloc, se afla un rond de gazon al carui centru e marcat de un vas ornamental de lut ce seamana cu un chiup antic. Sunt asezate in jurul cercului 12 busturi de marmura la distanţe egale, pe postamente identice, de 2,4 metri inalţime taiate in piatra de Muscel. Fiecare nume de scriitor e insoţit de numele sculptorului, inscripţionat discret in lateralul busturilor: Mihai Eminescu (de Ion Jalea), Al. Odobescu (de Miliţa Petrascu), Titu Maiorescu (de Ion Dimitriu – BArlad), I.L. Caragiale (de Oscar Spaethe), George Cosbuc (de Ioan Grigore Popovici), St. O. Iosif (de Corneliu Medrea), Ion Creanga (de Ion Jiga), Al. Vlahuţa (de Oscar Han), Duiliu Zamfirescu (de Al. Calinescu), B.P. Hasdeu (de Mihai Onofrei), Nicolae Balcescu (de Constantin Baraschi), Vasile Alecsandri (de Theodor Burca).

Gradina Cismigiucontinua sa fie un punct de referinţa al urbanisticii centrului Bucurestilor. Privita fie ca spaţiu de recreere, fie ca o mare realizare a arhitecţilor si urbanistilor din ultimul secol si jumatate, ”Gradina” a fost, decenii de-a rAndul, un spaţiu de referinţa pentru bucuresteni, o parte integranta a identitaţii si istoriei metropolei autohtone.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
Din aceeasi categorie